Bike&Brunch cu observare de păsări și castori

Ferma de Biodiversitate Cobor a găzduit pentru al treilea an consecutiv evenimentul 4B la Cobor: Bike, Brunch, Birds&Beavers. Oaspeții noștri au făcut o vizită pe bicicletă păsărilor sălbatice şi familiei simpatice de castori, care şi-au construit baraj în zona de sud a destinaţiei Colinele Transilvaniei pe cele 2 trasee off-road, traseul “plimbăreţilor”, de nivel uşor spre mediu, pentru cei mai puţin antrenaţi sau pentru familii cu copii și pe traseul “maeştrilor”, destinat celor mai antrenaţi, cu o lungime totală de 55 km şi o diferenţă de nivel de 1000 m. 4 ghizi specializaţi în cicloturism şi birdwatching au însoțit grupul și au vorbit bicicliștilor despre bogățiile naturale ivite la fiecare pas în Colinele Transilvaniei.
La finalul cursei, cei 35 de bicicliști au gustat bunătăţuri din gospodăriile locale, pregătite cu drag de bucătărese pricepute din satul Cobor, s-au bucurat de vizita făcută cailor aflați în pensiune la Ferma de Biodiversitate Cobor și de uimitoarele noastre vaci, rasa Sură de Stepă.
Mulțumim partenerilor noștri de la Colinele Transilvaniei pentru buna colaborare în organizarea acestui eveniment.